Peste 250 de români ce locuiesc în Pirineii Aragonezi au participat duminică, 6 decembrie, la celebrarea Zilei Naționale a României ce s-a desfășurat în Sabiñánigo – Provincia Huesca din Spania.Evenimentul a fost organizat de Asociația Carpatos din Sabiñánigo, condusă de Maria Todoran, în colaborare cu Asociația Acasă din Zaragoza, al cărei președinte este Gabriela Lăcrămioara Mărginean.
Românii prezenți și invitații au ascultat muzică populară românească interpretată de Costi Mocanu și formația Sentimental (soliste – Georgiana Balogh şi Georgiana Cîrstea), de poezii patriotice compuse și interpretate de Walter Adelin Buţurcă, şi nu în ultimul rând de tradiţionalele colinde româneşti interpretate de vocile reunite ale membrilor celor două asociaţii româneşti, anunţă Occidentul Românesc.
La eveniment au fost prezenți Jesús Lasierra Asín – primarul oraşului Sabiñánigo şi Alexandru Ion Steriu – Consul al României la Zaragoza, care, au salutat românii prezenți și i-au felicitat cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
În finalul activității, invitații au avut ocazia să guste din produsele culinare românești pregătite de gazdele evenimentului de la Sabiñánigo.