Două concerte cu cântece pascale ale Coralei Armonia din Baia Mare se vor desfăşura pe 24 aprilie, la Casa de Cultură Raională din Străşeni şi pe 25 aprilie, la Sala cu Orgă din Chişinău.
În cadrul spectacolului de muzică sacră „Hristos a Înviat!” de la Străşeni, pe lângă Corala Armonia, vor mai evolua Corul Doiniţa din satul Sireţi, Corul Doina codrului din satul Lozova şi Corul Brâuleţ din satul Roşcani.
Tradiţia mişcării corale în Maramureş are peste 200 de ani. Sunt atestate în documente, peste 100 de coruri ţărăneşti şi câteva culte. Forma de exprimare a spiritului prin armonia corală, bucuria de a cânta, leagă vocile a 42 de suflete sub bagheta dirijoarei Mihaela Bob Zăiceanu (profesoară de muzică) într-o tânară asociaţie corală.
În anul 2001 se înfiinţează Corala Armonia cu scopul de a-i aduce laolaltă pe iubitorii artei corale, iar în anul 2005 se înregistrează Asociaţia Prietenii Armoniei. Repertoriul corului cuprinde piese corale laice şi religioase din creaţia românească şi internaţională (36 de piese din creaţia corală clasică universală şi română, 51 de prelucrări corale din folclor, muzică religioasă şi 72 de colinde).