Site icon TIMP ROMÂNESC

Căntece populare şi tradiţie românească, împărtăşite în cadrul Simpozionului Internaţional ,,Portrete de dascăli”

La data de 6 august 2017, în Sala de Festivități a UUSI, a avut loc Simpozionul Internaţional ,,Portrete de dascăli”, ediţia a X –a, inițiat de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România în parteneriat cu Universitatea Umanistă de Stat din Ismail (Ucraina) și Centrul de Informare al României din cadrul UUSI.

Activitatea s-a desfășurat în contextul Zilei Internaționale a Prieteniei. La Ismail au sosit aproape 80 de cadre didactice din România, Republica Moldova, Ucraina (Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa).

Pentru a oferi oaspeților cele mai valoroase creaţii din zestrea folclorică din sudul Basarabiei, Centrul de Informare al României din cadrul UUSI, în colaborare cu Catedra de Limbi Romanice și Traducere, a inițiat un spectacol arstistic, cu genericul -“Cântecul și dansul popular ne unesc”, program susţinut de Consulatul General al României la Odesa.

În cadrul acestei festivități, au fost invitați adevărați promotori și mesageri ai cântecului și dansului popular din comunitățile de etnie română din regiunea Odesa: Ion Marcu, un mare iubitor al tradiţiilor populare, conducător artistic al ansamlului „Tinerețea” din comunitatea Babele; Gheorghe Mîinea, directorul Casei de Cultură din comunitatea Cartal,

Pentru înalta ţinută interpretativă, pentru frumusețea dansului şi diversitatea spectacolelor  acestora, colectivele de dans popular ”Opincuța” de la Casa de Cultură din comunitatea Cartal, condus de maestrul Nicolae Alexandrov  şi ansamblul vocal-model ”Doruleț”, condus de Mariana Cârlig, au ridicat publicul în picioare.

Au fost prezenţi şi solişti  de muzică populară de la casa de Cultură din comunitatea Cartal, Lidia Caraivan,; solista Natalia Caluian, absolvientă a Academiei de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau; solista Liudmila Mavrova , o tânară și talentată interpretată de muzică populară din comunitatea Cartal; solista orchestrei de muzică populară „Mugurel”, Casa de Cultură din s. Dolinscoie, Mihaela Munteanu.

Exit mobile version