Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-au întâlnit ieri, la sediul Arcub, cu rectorii universităţilor de stat şi private din Capitală.
La eveniment au mai fost prezenţi consilierul de Stat din Cancelaria Prim-ministrului, Valentin-Sorin Costreie, Administratorul Public al Municipiului Bucureşti, Diana Punga, dar şi specialişti din cadrul unor departamente din Primăria Capitalei precum: Cultură-Învăţământ-Turism, Urbanism sau Administraţia Străzilor Bucureşti.
Întâlnirea a avut ca scop colaborarea dintre Primăria Capitalei şi mediul universitar, în vederea dezvoltării Bucureştiului ca important centru academic.
Nicuşor Dan: „Este în interesul Primăriei Capitalei să definească Bucureştiul ca un puternic pol universitar, atât în ţară cât şi în Europa de Sud-Est, oraşul nostru fiind în prezent gazdă a peste 300.000 de studenţi. Avem o miză importantă, aceea ca Bucureştiul să se definească astfel pe harta globală şi să atragă cât mai mulţi studenţi din ţară sau din străinătate. Ştiu că există un necesar de spaţii pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale în Bucureşti şi sunt deschis să soluţionăm această problemă, acolo unde acest lucru este posibil. Urmează implementarea proiectelor dezvoltate prin PNRR şi vreau să vă asigur că o să facem tot ce ţine de noi pentru a vă sprijini. În acest sens, vă asigur că universităţile vor avea prioritate în tot ceea ce înseamnă autorizaţii, certificate sau documentaţii de urbanism”.
Totodată, Nicușor Dan şi-a exprimat dorinţa ca Primăria Capitalei să facă parte din asociaţia universităţilor, sprijinind astfel promovarea Bucureştiul ca centru academic.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „Bucureştiul este cel mai mare centru universitar al ţării, urmat de Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi alte centre universitare. Aproape jumătate dintre studenţii României învaţă în centrul universitar Bucureşti. Prin noua strategie europeană, universităţile sunt recunoscute drept un motor al schimbării şi al dezvoltării din perspectiva tranziţiei către verde, a digitalizării sau a susţinerii competitivităţii. Şi, într-adevăr, pentru dezvoltare, avem nevoie de sprijin din partea Primăriei Generale. Iar faptul că astăzi suntem aici împreună ne dă speranţă că se poate să dezvoltăm un mecanism de susţinere a mediului universitar”.
În cadrul întâlnirii au fost abordate probleme punctuale precum punerea la dispoziţie a anumitor terenuri sau clădiri pentru desfăşurarea orelor de curs sau pentru înfiinţarea unor noi cămine, colaborarea în vederea organizării unui festival al universităţilor, includerea anumitor săli sau clădiri ale universităţilor în circuite turistice, înfiinţarea unui muzeu al universităţilor sau iniţierea unor campanii de promovare pe mijloacele de transport în comun.
De asemenea, rectorii universităţilor şi-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu Primăria Capitalei cu privire la planificarea urbană, fluidizarea circulaţiei, reabilitarea anumitor tramvaie, producerea de energie verde sau amenajarea în comun a anumitor spaţii verzi sau spaţii publice, cum ar fi zona fântânii de la Universitate.