A doua ediţie a ”Caravanei cu poveşti” destinată tinerilor etnici români de şcoală gimnazială şi liceu ajunge în Transcarpatia, în perioada 15 mai – 21 mai.Astfel, astăzi, ”Caravana cu poveşti” duce la Școala gimnazială din Apșa de Jos punerea în scenă a piesei de teatru pentru copii „Soacra cu trei nurori”, o piesă bazată pe folclorul românesc autentic și realizată în exclusivitate pentru proiectul ICR de către directorul Teatrului Ararat din Baia Mare, scenaristul, regizorul și actorul Claudiu Pintican, alături de care interpretează actorii Ruxandra-Georgeta Cătricicău, Aurora Prodan, Sanda-Mirela Savolszky-Florea și Camelia Strat.
Reprezentația se va relua și în școlile din alte trei localități în care Institutul Cultural Român nu a mai fost prezent în trecut, dar în care se înregistrează o importantă comunitate românească: Strâmtura (16 mai), Cărbunești (17 mai) și Topcino (18 mai).
Caravana cu povești își va face simțită prezența şi vineri, 19 mai 2017, și în orașul Slatina, atunci când un eveniment deosebit va fi prezentat publicului pe scena liceului românesc local: un spectacol inedit, pe versuri de Mihai Eminescu, intitulat „Pe mine mie … redă-mă”, realizat de același Claudiu Pintican, în care este prezentă și actrița Anamaria-Raluca Florian.
Seria de evenimente dedicate comunității românești din Maramureșul istoric se va încheia duminică, 21 mai 2017, cu un concert original în care se va realiza o fusiune între folclorul românesc tradițional și muzica funk, susținut de basarabenii Alex Calancea Band & GUZ la Slatina în sala de festivități a Complexului Diana și dedicat întregii comunități românești din Transcarpatia.
Totodată, intrarea este gratuită pentru toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului „Caravana cu povești în Maramureșul istoric”.
Proiectul este inițiat și finanțat de ICR prin Direcția Românii din Afara Granițelor și organizat în parteneriat cu Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.