Acasă Cultura / Culte „Caravana filmului românesc” ajunge la Beiuş

„Caravana filmului românesc” ajunge la Beiuş

Primăria Municipiului Beiuş şi Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită copiii, tinerii şi publicul cinefil de toate vârstele la proiecţiile de film clasic românesc ce vor avea loc în perioada 22 – 28 mai a.c., în Parcul „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 21.00, dar şi la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”.   

Proiecţiile se desfășoară în cadrul proiectului cultural-educaţional Caravana filmului românesc. Prin secţiunea Cartea şi filmul, Caravana filmului românesc îşi continuă demersul cultural şi educaţional, adresându-se copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor avea ocazia de a se întâlni, cu importante creaţii cinematografice, unele dintre ele bazate pe texte valoroase din literatura română. De altfel, una dintre misiunile pe care Caravana și le asumă este aceea de a contribui la apropierea tuturor copiilor şi tinerilor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Aşadar, micuţii spectatori sunt invitaţi să vizioneze, alături de părinţi, bunici şi profesori, filmele celebre, precum: „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi, filmele realizate de „doamna filmului pentru copii”, Elisabeta Bostan: „Mama” şi „Veronica”, „De-aş fi Harap Alb”, regia Ion Popescu-Gopo, „Două lozuri”, regia Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi, „Declaraţie de dragoste”, regia Nicolae Corjos şi „Moromeţii”, regia Stere Gulea. Filmele pot fi vizionate la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, în perioada 24 – 26 mai, la orele 10.00 şi 12.00.

Pentru cinefili, în Parcul „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 21.00 sunt programate filme de referinţă ale cinematografiei naţionale: „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Şerban Marinescu, „Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii”, regia: Mircea Mureşan, „Nea Mărin miliardar”, regia Sergiu Nicolaescu, „Masca de argint”, regia Gheorghe Vitanidis, „Coana Chiriţa”, regia: Mircea Drăgan şi „Liceenii”, regia Nicolae Corjos. Protagoniştii acestor pelicule sunt unii dintre cei mai apreciaţi actori români: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Ştefan Iordache şi mulţi, mulţi alţii.

Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale / Cartea şi filmul” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care își continuă seria evenimentelor cultural-educative. 

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile programate în parc vor avea loc la Casa de Cultură, la aceeaşi oră. 

* * * 

Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc” în municipiul Beiuş este următorul:

PARCUL „MIHAI EMINESCU”

Luni, 22 mai, ora 21.00: Liceenii

Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu;

Cu: Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Tamara Buciuceanu-Botez

Marţi, 23 mai, ora 21.00: CUCOANA CHIRIŢA

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Draga Olteanu Matei

Cu: Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Iurie Darie 

Joi, 25 mai, ora 21.00: MASCA DE ARGINT

Regia: Gheorghe Vitanidis; Scenariul:  Nicolae Mihail, Eugen Barbu;

Cu: Florin Piersic,  Marga Barbu, Alexandru Repan, Szoby Cseh, Ion Besoiu

Vineri, 26 mai, ora 21.00: Cel mai iubit dintre pământeni

Scenariul şi regia: Şerban Marinescu;

Cu: Ştefan Iordache, Mircea Albulescu, Gheorge Dinică, Victor Rebengiuc

Sâmbătă, 27 mai, ora 21.00: Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii

Regia: Mircea Mureşan; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Şerban Ionescu, Ioana Crăciunescu, Petre Gheorghiu, Valentin Teodosiu 

Duminică, 28 mai, ora 21.00: NEA MĂRIN MILIARDAR

Regia: Sergiu Nicolaescu;

Scenariul: Amza Pellea, Vintilă Corbul, Eugen Burada;

Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu 

CASA DE CULTURĂ „IOAN CIORDAŞ”

Miercuri, 24 mai, ora 10.00: MAMA

Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;

Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă

Miercuri, 24 mai, ora 12.00: DE-AŞ FI HARAP – ALB

Scenariul şi regia: Ion Popescu-Gopo;

Cu: Florin Piersic, Lica Gheorghiu, Cristea Avram, Irina Petrescu

Miercuri, 24 mai, ora 17.00: MOROMEŢII

Scenariu și regia: Stere Gulea

Cu: Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Toeodora Mareș, Florin Zamfirescu, Dorel Vișan, Gina Patrichi, Mitică Popescu

Joi, 25 mai, ora 10.00: VERONICA

Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu

 Joi, 25 mai, ora 12.00: DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu

Cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Tamara Buciuceanu Botez, Ion Caramitru

Vineri, 26 mai, ora 10.00: DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi;

Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă

Vineri, 26 mai, ora 12.00: DOUĂ LOZURI

Regia: Aurel Miheleş, Gheorghe Naghi;

Scenariul: Jean Georgescu, Aurel Miheles, Gheorghe Naghi

Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan

* * *

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei patru ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de peste 90.000 de spectatori şi consemnând 2.300 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

 Partener: Primăria Municipiului Beiuş, Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”

 Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, TIMP ROMÂNESC, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc