Acasă Cultura / Culte „Caravana filmului românesc” ajunge la Pitești, cu filme pentru toate gusturile

„Caravana filmului românesc” ajunge la Pitești, cu filme pentru toate gusturile

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” va ajunge la Pitești cu îndrăgite filme  românești, pentru a aduce zâmbetul pe chipul copiilor dar și pentru a trezi nostalgia părinților și a bunicilor. Timp de trei zile, în perioada 24 -26 iunie a.c., spectatorii sunt așteptați la proiecțiile în aer liber ce vor avea la Grădina de Vară, dar și în Parcul Lumina (lângă sala de spectacole), cu începere de la ora 21.00

Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” se adresează în special copiilor și tinerilor, însă nici părinții sau bunicii iubitori de film nu au fost uitați. Cinefilii care vor alege să meargă la Grădina de Vară vor avea ocazia să se întâlnească cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu și Marin Moraru din „Actorul și sălbaticii” (regia: Manole Marcus), vor putea să se amuze privind povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) și a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei… secrete” (regia: Alexadru Tatos) și vor pleca spre case înduioșați de drama eroinei din emoționantul film „Dimineața care nu se va sfârși” (regia Ciprian Mega).

Programul de filme programate în Parcul Lumina le este dedicat micuților spectatori care vor privi cu uimire, poate pentru prima dată, nemuritoarele filme care au încântat copilăria părinților de astăzi. Este vorba despre „Maria Mirabela” (regia: Ion Popescu Gopo), „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi) și filmul de animație „Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” (regia: Victor Antonescu).

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă,  proiecţiile vor avea loc în Sala LUMINA

Programul complet al Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul  la Piteștieste următorul:

GRĂDINA DE VARĂ

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

ACTORUL ŞI SĂLBATICII

Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu,

Mircea Diaconu

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

SECRETUL ARMEI SECRETE

Scenariul şi regia: Alexandru Tatos;

Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin,

Mitică Popescu

 

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI

Scenariul şi regia: Ciprian Mega;

Cu: Ela Ionescu, Valeriu Andriuță, Ovidiu Crișan

PARCUL LUMINA (lângă sala de spectacole)

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

MARIA MIRABELA

Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo;

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei,

Diana Muscă, Elena Drăgoi

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

UIMITOARELE AVENTURI ALE MUSCHETARILOR

Scenariul şi regia: Victor Antonescu

Cu (voci): Alexandru Arșinel, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuț, Alexandrina Halic, Valeria Ogășanu, Brândușa Zaița Silvestru, Genoveva Preda

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei șase ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal.

La Pitești, proiectul este realizat în parteneriat cu: Consiliul Județean ARGEȘ și Centrul Cultural Județean Argeș.

Website: www.caravanafilm.ro