Acasă Cultura / Culte „Caravana filmului românesc”  va continua, în luna iulie, la Eforie Colorat! 

„Caravana filmului românesc”  va continua, în luna iulie, la Eforie Colorat! 

 Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, proiect inițiat și derulat de Asociația CineCultura și MDV Audio Studio începând din vara anului 2013, își continuă demersul de promovarea a filmului românesc din toate timpurile, iar prima oprire din această vară este la Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud.

Proiecțiile au loc în cadrul amplului program intitulat Eforie Colorat, un proiect organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale. Astfel, în fiecare săptămână a verii, până pe 12 septembrie, Eforie Colorat va aduce în prim plan filme de scurt şi lungmetraj, proiectate în colaborare cu institute culturale europene şi festivaluri de film internaționale. În cadrul acestui program diversificat, serile de miercuri sunt dedicate filmelor românești, oferite de „Caravana Filmului Românesc”.

Miercuri, 7 iulie, la ora 21.20, este programat „Moromeții”, filmul regizat de Stere Gulea în 1988, ai cărui protagoniști sunt regretata Luminița Gheorghiu (în rolul Catrina) și Victor Rebengiuc (în rolul lui Ilie Moromete). Urmează, pe data de 14 iulie, tot la ora 21.20, comedia amară „Doar cu buletinul la Paris” (regia: Șerban Marinescu). Filmul prezintă aventura profesorului de sport (interpretat de Mircea Diaconu), care toată viața a economist bani să ajungă la Paris, dar care, printr-un complex de împrejurări nu merge nici la Paris și, în plus, rămâne și fără banii pregătiți pentru această călătorie. Aături de Mircea Diaconu, mai pot fi văzuți Dorel Vișan, Florin Zamfirescu, Răzvan Vasilescu și Rodica Lazăr.

Dacă spectatorii care vor ajunge miercuri, 21 iulie și miercuri, 28 iulie, ora 21.20, vor întreba: „Ce avem noi aici?”, răspunsul va fi destul de simplu: un regal al comediei clasice românești. Asta deoarece, în zilele menționate, publicul se va putea întâlni cu inegalabilii Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Jean Constantin și vor putea urmări aventurile acestora în „Brigada diverse în alertă” și „Brigada diverse la munte și la mare” (regia: Mircea Drăgan).

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!

***

În luna iulie, programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale,  la Eforie Colorat – Eforie Sud, este următorul:

GRĂDINA DE VARĂ CINEMASCOP

Miercuri, 7 iulie, ora 21.20: MOROMEȚII

Scenariul şi regia: Stere Gulea;
Cu: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Dorel Vişan, Mitică Popescu, Gina Patrichi

(drama / 1988 / 140 min.)

Miercuri, 14 iulie, ora 21.20: DOAR CU BULETINUL LA PARIS

Regia: Şerban Marinescu; Scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu;

Cu: Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Rodica Lazăr, Adrian Titieni

(comedie / 2015 / 98 min.)

Miercuri, 21 iulie, ora 21.20: B. D. ÎN ALERTĂ

Regia: Mircea Drăgan;

Scenariul: Mircea Drăgan, Nicolae Ţic;

Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ion Finteşteanu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Iurie Darie

(comedie / 1971 / 96 min.)

Miercuri, 28 iulie, ora 21.20: B.D.  LA MUNTE ŞI LA MARE

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan;

Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Ion Finteșteanu

(comedie / 1971 / 102 min.)

***

Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a IX-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

 ***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 40 de oraşe, având un număr aproximativ de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

***

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

Parteneri media: Cineclic, All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, Cinefilia,  iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Biz Plus și Constanța News.