Medici specialiști și rezidenți, studenți la medicină și asistenți medicali au participat zilele trecute, la Cluj-Napoca, la un târg de locuri de muncă, unde au fost ofertați de spitale și clinici din străinătate. Potrivit unuia dintre organizatorii Târgului de locuri de muncă „Cariere în alb”, Bogdan Covaliu, au fost ” 14 companii, care recrutează pentru Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, țările scandinave, Belgia, Olanda și reprezinta mai multe lanțuri de clinici și spitale, ajungând undeva la 1.000-1.500 de joburi per total. Avem și o companie românească, o clinică din Vatra Dornei, care e pentru a doua oară aici. Cel mai mult se caută medici, medici specialiști și rezidenți, dar sunt și posturi pentru stomatologi și farmaciști„.
Potrivit sursei, cele mai căutate specializari sunt medicina de urgență, terapie intensivă, radiologie, imagistică și ginecologie, iar pe lângă salarii, companiile oferă și pachete de instalare, bilete de avion sau sprijin pentru cei care pleacă împreună cu familia.
Managerul singurei clinici private din România prezentă la târg, Roman Boca, a spus că participă la târgul de locuri de muncă pentru a convinge cât mai mulți medici să nu plece în străinătate: „Noi avem nevoie de medici în Romania și am venit la târg pentru a căuta medici specialiști în cardiologie, oftalmologie, ginecologie, reumatologie, chirurgie maxilo-facială și alte specializari. Salariile pornesc de la 1.000 de euro și pot ajunge la 2.000 de euro,în funcție de performanțe. În plus, oferim casă sau apartament mobilat pentru cei care se muta în Vatra Dornei cu familia. Pana acum, la acest târg au venit mai mult rezidenți sau studenți și prea putini medici specialiști”, a declarat Roman Boca, citat de ziare.com