Vineri ,9 martie 2018, la ICR New York, Auditorium, va avea loc lansarea romanului „The Book of Whispers” (Cartea Șoaptelor), în prezența autorului cărții, Varujan Vosganian.
Apărut, în versiunea română, la Editura Polirom în 2009, romanul Cartea şoaptelor, unul dintre cele mai apreciate volume semnate de Varujan Vosganian, a obţinut Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei „Anonimul”, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul „Mihail Sebastian”, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009. Cartea șoaptelor a primit, în octombrie 2016, toate premiile decernate în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS: Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru cea mai bună traducere. De asemenea, Cartea şoaptelor a fost desemnată, în 2015, prin proiectul Worldwide Reading, cartea-simbol pentru condamnarea crimei de genocid.
La începutul anului 2018, volumul a apărut și în versiunea engleză, la prestigioasa editură americană Yale University Press, în traducerea lui Alistair Ian Blyth și se află pe lista nominalizărilor la Premiile PEN America, ediţia 2018, la secțiunea de traduceri (carte de ficțiune)/ PEN Translation Prize, informeaza ICR New York.
Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Cartea Românească, 2015), precum şi volumele de proză Statuia comandorului (nuvele, Ararat, 1994), Cartea șoaptelor (roman, Polirom, 2009, 2012, 2017), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Polirom, 2013) şi Copiii războiului (roman, Polirom, 2016). Din 2005, este prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România. Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări. Sursa: HotNews