Site icon TIMP ROMÂNESC

CE consideră că, în cazul anumitor alimente, normele românești de igienă nu corespund cerințelor europene

  Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat României pentru nerespectarea normelor UE privind principiile și cerințele generale ale legislației alimentare (Regulamentul (CE) nr. 178/2002), privind igiena produselor alimentare (Regulamentul (CE) nr. 852/2004), a normelor specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (Regulamentul (CE) nr. 853/2004) și a procedurii de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice (Directiva 2015/1535).

Comisia consideră că norme stabilite de autoritățile române derogă de la cerințele de igienă alimentară aplicabile în întreaga Uniune Europeană, care vizează asigurarea siguranței alimentare în beneficiul și pentru protecția consumatorilor europeni. În plus, normele românești nu se conformează anumitor definiții prevăzute în legislația UE (comerțul cu amănuntul, produse primare și producție primară de alimente).

Încălcarea vizează carnea de vânat, peștele sălbatic capturat și ouăle de prepeliță. Ea se referă, de asemenea, la comerțul cu amănuntul cu produse secundare de origine animală. De asemenea, Comisia consideră că România a încălcat obligațiile de notificare în temeiul Directivei 2015/1535 prin faptul că nu a notificat Comisiei normele naționale înainte de adoptarea acestora. În iulie 2020, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere. Întrucât România nu s-a conformat încă acestei scrisori, Comisia a decis să trimită un aviz motivat. România are acum la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat. În caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Exit mobile version