Acasă Stiri Ce e de făcut?

Ce e de făcut?

Persoanele care se infectează cu coronavirus în timp ce sunt programate la vaccin sau după ce au fost vaccinate deja cu o doză pot să își păstreze schema de vaccinare existentă, însă trebuie să îndeplinească pași adiționali. Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național pentru coordonarea activităților privind vaccinarea anti-Covid, a clarificat pentru Digi24.ro ce trebuie să facă românii aflați în diferite scenarii legate de vaccinare.

Cum procedez dacă m-am vaccinat cu prima doză, dar m-am infectat înainte de rapel?

În acest caz, există două scenarii – în cazul în care infectarea cu Covid-19 se întâmplă la scurt timp de la vaccinarea cu prima doză, iar persoana respectivă se vindecă în perioada până la rapel, atunci doza de rapel poate fi administrată la data programată, dacă persoana este negativă la momentul respectiv.

În al doilea scenariu, în care infectarea se produce cu puțin timp înainte de data programată de rapel, iar persoana este încă pozitivă la acea dată, atunci se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin.

Persoanele care se regăsesc în acest al doilea scenariu trebuie să contacteze centrul de vaccinare și să transmită situația fără să facă o nouă programare în platformă, pentru a evita vaccinarea în afara intervalului precizat mai sus.

Centrul de vaccinare va reprograma, în acest caz, persoana respectivă la momentul în care este vindecată și poate să îi fie administrată doza de rapel. Mai există o variantă de reprogramare, prin platformă – se poate face programare suplimentară, dar trebuie să fie ales același centru de vaccinare la care s-a făcut prima doză.

Doza de vaccin este deja alocată și rezervată persoanei și va fi folosită pentru rapel chiar dacă mai târziu de data programată inițial.

Cum procedez dacă sunt sunt infectat cu coronavirus, dar sunt asimptomatic?

Persoanele pozitive dar asimptomatice trebuie, de asemenea, să aștepte până ce se vindecă și au test negativ la Covid-19, înainte de a se vaccina cu prima sau cu a doua doză.

Pentru persoane care au avut infecție asimptomatică și nu s-au vaccinat cu nicio doză, vaccinul se face după vindecare. Recomandarea inițială  a autorităților a fost să se facă după o lună sau mai mult, pentru că persoanele vindecate au anticorpi și la momentul respectiv dozele erau mai puține. În acest moment dozele de vaccin sunt suficiente pentru a acoperi nevoia populației.

Pentru persoanele cu infecție asimptomatică care trebuie să fie vaccinate cu doza de rapel se procedează la fel ca în cazul celor cu infecție simptomatică – se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin.