În discursul în care a prezentat Parlamentului European concluziile reuniunii Consiliului European din 14-15 decembrie 2023 și pregătirile reuniunii speciale a Consiliului European din 1 februarie 2024, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat că se lucrează la schița cadrului de negociere cu Rep. Moldova și Ucraina, document pe care îl va înmâna Consiliului pentru aprobare, dar și la reformarea propriei legislații, pentru o Uniune du 30 de state.
După ce în decembrie 2023 Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare, Comisia Europeană analizează legislația din cele două țări în comparație cu legislația europeană și măsura în care este respectat acquisul comunitar – 33 de capitole, grupate pe șase direcții.
În paralel, Comisia analizează modul în care Ucraina și Republica Moldova au aplicat ceea ce Uniunea Europeană le-a solicitat ca o condiție pentru începerea negocierilor – modificări legislative grupate pe șapte capitole.
În decembrie, Comisia observase că cele două state puseseră în practică peste 90% din recomandări, iar acum ar trebui să constate că ambele au aplicat integral solicitările.
Pentru începerea negocierilor este nevoie de cadrul de negociere, care cuprinde toate etapele, toate măsurile cerute și toate instrumentele folosite de UE pentru a evalua apropierea de acquis-ul comunitar.