Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune, într-un interviu acordat HotNews.ro, că trebuie să ne pregătim pentru o întrerupere chiar completă a aprovizionării cu gaze rusești și că, „cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță”. Ce ne așteaptă în acestă iarnă? Prețurile au crescut și vor rămâne ridicate, afirmă șefa Comisiei Europene.
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marți la un acord asupra planului de urgență privind reducerea consumului de gaze naturale al blocului comunitar, într-o tentativă de a atenua impactul unei eventuale sistări complete a furnizării de gaze rusești. Planul prevede o reducere voluntară de 15% a consumului de gaz de către statele membre între lunile august și martie 2023.
Temerile că Rusia ar putea sista complet exporturile de gaze către Uniunea Europeană s-au accentuat luna aceasta după ce Gazprom a anunțat în 11 iulie că oprește gazoductul Nord Stream 1 folosit pentru aprovizionarea Germaniei pentru lucrări de mentenanță. Gazoductul Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaz pe an din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică. Lucrările de întreținere s-au desfășurat între 11 și 21 iulie. Deși Gazprom a reluat livrările prin Nord Stream 1 după 10 zile, ele au fost cu mult sub capacitatea gazoductului.
Într-un interviu acordat HotNews.ro, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmă că acest acord este „un pas decisiv” pentru a face față unei eventuale întreruperi complete a gazului de către Vladimir Putin.
Ea spune că economisirea apei calde sau coborârea termostatului cu 1 sau 2 grade pot contribui mult.
Cel mai mare consumator de gaz este însă industria, astfel că economia trebuie să înceapă de acolo, afirmă șefa Comisiei Europene.
Ce ne așteaptă în acestă iarnă? Ursula von der Leyen spune că prețurile la energie depind de evenimentele din Ucraina și de utilizarea energiei de către Rusia ca armă împotriva Europei: „Deci nu este o surpriză că prețurile au crescut și vor rămâne ridicate”.
Interviul integral acordat HotNews.ro de către șefa Comisiei Europene:
„Trebuie să ne pregătim pentru o întrerupere chiar completă a aprovizionării cu gaze rusești”
Este Uniunea Europeană pregătită să treacă peste iarna următoare fără gaz rusesc? Care sunt alternativele și sunt mai scumpe decât gazul rusesc?
Rusia a tăiat de la gaz în mod deliberat, parțial sau complet, douăsprezece state membre. Trebuie deci să ne pregătim pentru o întrerupere ulterioară, chiar completă, a aprovizionării cu gaze rusești. Sunt încrezătoare că spiritul de unitate și solidaritate, care ne-a permis să trecem prin pandemie, ne va ajuta să trecem și peste această provocare.
În acest context, o veste bună este acordul de marți al statelor membre privind măsurile coordonate pentru o reducere a cererii de gaze la nivelul UE, bazat pe planul nostru de pregătire. Este un pas decisiv pentru a face față amenințării unei întreruperi complete a gazului de către Putin.
Angajamentul colectiv de a reduce consumul de gaze cu 15% este important. Ne va ajuta să ne umplem depozitele înainte de iarnă.
„Vom putea să oferim o plasă de siguranță pentru fiecare stat membru”
Cu acest acord vom putea, de asemenea, să oferim o plasă de siguranță pentru fiecare stat membru și, astfel, să punem pe deplin în acțiune principiul solidarității energetice, consacrat în tratatele noastre UE.
Așa că acum suntem pregătiți să abordăm securitatea energetică la scară europeană, ca Uniune.
Acum, reducerea cererii de gaze și economiile de energie sunt doar un pilon al activității noastre de pregătire. Mergem mult dincolo de asta. Prin planul nostru REPowerEU, lucrăm la alte două piste.
În primul rând, investiții masive în surse regenerabile. Pentru că sunt bune pentru planetă și sunt bune pentru securitatea noastră de aprovizionare. Și, fiind produse autohtone, sunt bune și pentru independența noastră.
În al doilea rând, prin diversificarea ofertei. UE se îndreaptă acum către parteneri energetici mai de încredere. Avem deja niveluri record de livrări de gaz natural lichefiat din SUA. Cantități tot mai mari de gaze provin din Norvegia, din statele din Golf, Algeria sau Marea Caspică și din ce în ce mai multe țări din întreaga lume. Pe parcursul primului semestru al anului 2022, am importat cu 38 de miliarde de metri cubi mai mult gaz natural lichefiat și gaze din conducte, ceea ce înseamnă mai mult decât a compensa reducerea cu 28 de miliarde de metri cubi a aprovizionării cu gaze rusești.
Considerați că este mai bine să existe negocieri comune la nivelul UE pentru următoarele contracte de gaze pentru toate statele membre? De ce?
În ultimele două luni am semnat două noi acorduri energetice – unul cu Egipt și Israel și altul cu Azerbaidjan. Acest lucru arată interesul lumii de a colabora cu noi. Și arată, de asemenea, valoarea adăugată a negocierii în comun, la nivelul UE.
Acesta este motivul pentru care am înființat Platforma Energetică. Ne va permite să ajungem împreună la partenerii internaționali. Și pentru că ne punem în comun resursele și ne folosim puterea de negociere colectivă, vom putea negocia prețuri bune pentru consumatorii europeni.
„Pot contribui mult economisirea apei calde sau coborârea termostatului cu 1 sau 2 grade”
Cum va arăta iarna viitoare pentru consumatorii din UE? Care sunt recomandările dumneavoastră pentru consumatorii casnici în această iarnă (de exemplu, reducerea temperaturii în interior)?
Planul nostru de pregătire își propune în premieră să organizeze reducerea cererii de gaze și economisirea de energie, la nivelul UE și la o scară fără precedent. Iar aici fiecare are rolul său. Gospodăriile și consumatorii care folosesc gaze știu foarte bine ce să facă pentru a economisi. Pot contribui mult economisirea apei calde sau coborârea termostatului cu 1 sau 2 grade.
Dar, desigur, industria este un mare consumator de energie. Deci măsurile de economisire trebuie să înceapă de acolo. Le-am făcut statelor membre câteva recomandări pentru atingerea țintei de reducere cu 15% în sectorul industrial, asigurând în același timp buna funcționare a societății și a lanțurilor valorice. De exemplu, statele membre ar putea institui licitații sau sisteme de licitații pentru a încuraja industria să își reducă consumul de energie. (n.r. – pentru achiziția de energie de la producători)
În același pachet de măsuri, am relaxat regulile privind ajutorul de stat pentru a sprijini implementarea proiectelor de energie regenerabilă și de decarbonizare a industriei. Toate acestea au fost, desigur, pregătite în strânsă cooperare și consultare cu părțile interesate din industrie.
O întrebare mai personală – dumneavoastră ce temperatură aveți în casă în timpul iernii?
Acasă folosim o pompă de căldură geotermală, instalată de părinții mei în urmă cu aproximativ 30 de ani. Este eficientă din punct de vedere energetic și de lungă durată și oferă temperaturi constante.
„Cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță”
Care este prognoza Comisiei Europene cu privire la prețurile la energie electrică și gaze pentru iarna următoare?
Prețurile energiei sunt foarte volatile pentru moment. Ele depind de evenimentele din Ucraina și de utilizarea energiei, de către Rusia, ca armă împotriva Europei.
Nu este deci o surpriză că prețurile au crescut și vor rămâne ridicate. De aceea trebuie să ne pregătim acum. Pentru că energia economisită vara este energie pe care o putem folosi iarna.
Cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță.
În acest context, acordul de marți este unul bun, deoarece arată că Europa acționează ca un tot. Iar acest lucru ar trebui să contribuie la stabilizarea piețelor. – Hotnews