Site icon TIMP ROMÂNESC

Ce nu beau rușii, beau românii

România va mări substanțial importul vinurilor din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președintele român, Traian Băsescu, în cadrul unei discuții telefonice cu președintele Nicolae Timofti, anunță Jurnalul de Chișinău citat de Rador.

„Cei doi președinți au vorbit despre impulsionarea raporturilor politice și economice între Republica Moldova și România. Traian Băsescu a declarat că România este dispusă să crească substanțial importurile de vinuri moldovenești și de alte produse agricole din Moldova. Președintele român a menționat că va face recomandările necesare Guvernului și societăților comerciale specializate. Importul vinurilor din RM va crește substanțial ca urmare a voinței politice”, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Vlad Țurcanu, potrivit sursei citate.

Purtătorul de cuvânt al președintelui a mai menționat că subiectul embargoului impus de Rusia a fost abordat de Nicolae Timofti și în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul UE la Chișinău, Pirkka Tapiola.

„Domnul ambasador a declarat că orice presiune politică sau economică, din cauza angajamentului față de UE, este inacceptabilă. În semn de sprijin politic, în perioada 1-2 octombrie, la Chișinău vor veni 28 de ambasadori din UE, cu o vizită oficială”, a mai spus Vlad Țurcanu.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al președintelui a dat de înțeles că și alte state sunt dispuse să majoreze cotele importului de vin din RM.

„Întreprinderile de vinificație să-și diversifice canalele de distribuție. Una dintre țări este România, dar și alte țări ale UE, precum și Asia, Belorusia, China, relații care vor fi aprofundate în acest sens. Totodată, în cadrul vizitei recente a miniștrilor de Externe din țările Benelux s-a abordat această chestiune, pentru că deja se cunoștea din presă intenția Rusiei de a bloca importul din RM. Și vreau să vă spun că ministrul de Externe al Olandei a vorbit punctual despre posibilitatea ca produsele agricole din RM să ajungă mai facil în UE”, a adăugat Vlad Țurcanu.

Exit mobile version