Comisia Europeană a publicat primul raport intermediar referitor la Strategia UE privind combaterea antisemitismului și susținerea vieții evreiești pentru 2021-2030.
Raportul intermediar arată că, în conformitate cu strategia UE, începând din 2021 majoritatea statelor membre au luat măsuri împotriva antisemitismului, dintre care: 23 de state membre au elaborat strategii naționale de combatere a antisemitismului; 20 de state membre au numit un coordonator național sau trimis special pentru combaterea antisemitismului; 25 de state membre au adoptat sau au aprobat definiția de lucru a antisemitismului adoptată de Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului.
Cu toate acestea, de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 incidentele antisemite au luat amploare în întreaga Europă. Prin urmare, hotărârea de a combate antisemitismul în UE este mai relevantă decât oricând. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, Comisia a accelerat punerea în aplicare a strategiei UE, a pus la dispoziție fonduri pentru securitatea spațiilor evreiești, creează o rețea dedicată a organizațiilor specializate în combaterea antisemitismului online și sprijină înființarea unei „rețele de locuri în care a avut loc Holocaustul”.