Guvernele sunt îngrijorate cu privire la un nou val de infecții COVID și menționează o lipsă de informații din partea Beijingului cu privire la variantele care circulă, motiv pentru care au impus sau au în vedere introducerea de restricții pentru călătorii care sosesc din China, deoarece cazurile de coronavirus sunt în creștere în urma relaxării regulilor „zero-COVID”.
Organizația Mondială a Sănătății a numit măsurile de precauție „de înțeles” în absența informațiilor și a îndemnat Beijingul să publice mai multe date despre secvențierea genetică, precum și cifre despre spitalizări, decese și vaccinări.
China a respins criticile la adresa datelor pe care e-a publicat despre COVID-19 și a spus că se așteaptă ca mutațiile viitoare să fie potențial mai transmisibile, dar mai puțin severe.
Lista statelor care au impus restricții călătorilor din China:
Statele Unite – vor impune teste obligatorii COVID-19 călătorilor din China începând cu 5 ianuarie. Toți pasagerii aerieni în vârstă de doi ani și sus au nevoie de un rezultat negativ la un test cu cel puțin două zile înainte de plecarea din China, Hong Kong sau Macao. De asemenea, cetățenii americani sunt sfătuiți să-și reconsidere călătoria în China, Hong Kong și Macao.
Regatul Unit – Departamentul de Sănătate a anunțat încă de vineri că de astăzi, 5 ianuarie, pasagerii care sosesc din China trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ înainte de plecare.
Franţa – cere celor care sosesc din China să prezinte un rezultat negativ al testului COVID cu mai puțin de 48 de ore înainte de plecare. De la 1 ianuarie, Franța efectuează, prin sondaj, teste PCR COVID la sosire pentru persoanele care vin din China. Guvernul francez a cerut și statelor membre ale Uniunii Europene să testeze călătorii chinezi pentru COVID.
Australia – ministrul australian al Sănătății, Mark Butler, a anunțat că începând din 5 ianuarie, persoanele care sosesc din China trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ, invocând „lipsa de informații cuprinzătoare” a Beijingului despre cazurile de COVID-19.
India – a impus un test COVID-19 negativ pentru călătorii care sosesc din China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud și Thailanda. Dacă prezintă simptome sau testul este pozitiv, pasagerii din aceste țări vor intra în carantină.
Canada – autoritățile din Ottawa au anunțat că persoanele care sosesc pe cale aeriană din China trebuie să aibă un test COVID-19 negativ, făcut cu cel mult două zile două zile înainte de plecare.
Japonia – solicită un test COVID-19 negativ la sosire pentru călătorii din China continentală. Persoanele al căror test este pozitiv vor intre în carantină timp de șapte zile. Măsura a intrat în vigoare în 30 decembrie.De asemenea, Guvernul va limita numărul zborurilor către China.
Italia – Italia a comandat teste antigen COVID-19 și secvențierea virusului pentru toți călătorii care sosesc din China, iar pe aeroportul Malpensa din Milano a început deja testarea pasagerilor care sosesc din Beijing și Shanghai.
Spania – cere un test COVID-19 negativ sau o vaccinare completă împotriva bolii pentru persoanele care sosesc din China.
Malaezia – măsoară temperatura tuturor persoanelor care sosesc din China și testează pentru COVID-19 apele uzate de la aeronavele care sosesc din China.
Taiwan – Începând cu 1 ianuarie, Centrul central de comandă a epidemiei din Taiwan cere tuturor pasagerilor de pe zboruri directe din China, precum și celor care sosesc pe cale maritimă teste PCR la sosire.
Coreea de Sud – cere călătorilor din China rezultate negative ale testelor COVID înainte de plecare, a informat agenția de știri News1 din Coreea de Sud.
Maroc – din 3 ianuarie, impune o interdicție persoanelor care sosesc din China, indiferent de naționalitate, invocând necesitatea de a evita „un nou val de contaminări” și „toate consecințele acestuia”.
Qatar – cere călătorilor care sosesc din China începând cu 3 ianuarie să furnizeze un rezultat negativ al testului COVID-19, efectuat cu 48 de ore de la plecare, a declarat agenția de știri QNA.