Site icon TIMP ROMÂNESC

Cea mai importantă reuniune din an a AP OSCE – pentru prima oară organizată la distanță

În ziua de 19 aprilie 2021 a avut loc reuniunea online a Biroului Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) la care a participat și deputatul social-democrat Costel Neculai Dunava, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice și de securitate.

În prima parte a reuniunii au fost prezentate și dezbătute rapoarte de activitate ale unor membri ai Biroului, ale coordonatorilor unor organisme de lucru ale Adunării și ale unor reprezentanți speciali pe domenii specifice, precum și inițiative ale AP OSCE aflate în derulare. Printre inițiativele astfel abordate, s-a numărat seria de evenimente organizate sub egida inițiativei ”Apel la acțiune – Procesul Helsinki 50 +”, care are ca principal obiectiv mobilizarea parlamentarilor din OSCE în raport cu guvernele din propriile state pentru a reitera importanța și rolul OSCE în actualul cadru internațional de securitate și în perspectiva celei de-a 50-a aniversări a Actului Final de la Helsinki.

Punctul central al reuniunii l-a constituit analiza și dezbaterea unui document prin care s-au propus modalități și aranjamente practice legate de desfășurarea Sesiunii anuale a Adunării din vara acestui an, în contextul activării recente a Regulilor AP OSCE pentru situații de urgență și reuniuni online pe perioada pandemiei Covid-19. Acest document a fost agreat de membrii Biroului urmând astfel ca, în funcție de evoluția aspectelor pandemice din următoarele luni, Sesiunea anuală din 2021 – cea mai importantă reuniune din an a Adunării – să fie organizată pentru prima oară la distanță, după caz, în format integral virtual sau în format hibrid, respectiv cu câteva dintre activități/reuniuni cu participare atât online, cât și fizică la sediul OSCE de la Viena.

Exit mobile version