Site icon TIMP ROMÂNESC

Cei care nu și-au făcut vize de flotant până la 4 septembrie vor vota în localitatea unde își au domiciliul

Biroul Electoral Central (BEC) a decis ca persoanele care nu și-au făcut vize de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie 2020 nu vor putea vota la alegerile locale din 27 septembrie decât în localitatea unde își au domiciliul.

Astfel, potrivit articolului 2, alin (2) din Hotărârea nr.81/07.09.2020, ”alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”.

Exit mobile version