Colegiul Parchetului European (EPPO) a acceptat toate cele șase propuneri de procurori transmise de Ministerul Justiţiei din România pentru a lucra la Parchetul European.
Colegiul Parchetului European (EPPO) a acceptat, miercuri, toate cele șase propuneri de procurori transmise de Ministerul Justiţiei din România pentru a lucra la Parchetul European.
Cei șase procurori propuși de Ministerul Justiției și acceptați de EPPO vor lucra ca procurori delegaţi în România din partea Parchetului European. După cum se știe, Parchetul European este condus de Laura Codruța Kovesi, fostul procuror șef al DNA.
”Avem, aşadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuţii de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia. România a fost printre primele state care au susţinut înfiinţarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât şi în etapele de operaţionalizare a noului organ jurisdicţional al Uniunii. EPPO va avea un rol esenţial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene”, a anunțat Ministerul Justiţiei din România.
Cei șase procurori propuși de România și acceptați de EPPO sunt: Dana-Manuela Ana, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina şi Jean-Nicolae Uncheşelu – toți de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana-Cristina Bunea – de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi Florin Bogdan Munteanu – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.