Site icon TIMP ROMÂNESC

Cel mai mare cimitir militar al Armatei Române din străinătate ilustrat într-o emisiune filatelică

Continuând seria emisiunilor filatelice dedicate relațiilor diplomatice, Romfilatelia marchează relațiile de colaborare și prietenie dintre România și Slovacia, introducând în circulație emisiunea de mărci poștale România-Slovacia, vineri, 5 ianuarie 2018. Noua emisiune are ca temă cei 25 de ani de relații diplomatice și prezintă, pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, Cimitirul Militar Român de la Zvolen, cel mai mare cimitir militar al Armatei Române din străinătate, unde se odihnesc soldați români care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial.

Relațiile diplomatice dintre România și Republica Slovacia s-au stabilit oficial la 1 ianuarie 1993, după separarea Cehoslovaciei. Anterior, colaborarea dintre cele două state s-a realizat în cadrul relațiilor româno-cehoslovace, începând cu 30 ianuarie 1920. România și Cehoslovacia, alături de Regatul Iugoslaviei, au făcut parte din Mica Înțelegere (cunoscută și sub numele Mica Antantă), organizație politică defensivă formată în 1920. În perioada comunistă, relațiile de prietenie dintre România și Cehoslovacia au culminat cu opoziția regimului de la București față de invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia, care au înăbușit Primăvara de la Praga, în august 1968.

Solidaritatea româno-cehoslovacă s-a manifestat și în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. După eliberarea ultimelor teritorii transilvănene, la 25 octombrie 1944, armata română a continuat marșul pentru îndepărtarea trupelor naziste din Europa Centrală. Luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei s-au încheiat la 12 mai 1945, participând un efectiv de 250.000 de soldați. Trupele române au parcurs prin Cehoslovacia 400 de kilometri, au escaladat zece masive muntoase și au forțat patru cursuri mari de apă. În această operațiune au fost eliberate 1.722 localități, dintre care 31 de orașe importante. Tributul de sânge al armatei române a fost impresionant – peste 65.000 de militari morți, răniți, degerați și dispăruți.

La sfârșitul războiului, ostaşii căzuţi pe teritoriul Cehoslovaciei erau înmormântați în 633 de localități. În anul 1950, guvernele român și cehoslovac au decis să organizeze două cimitire centralizate. Soldații români căzuți în teritoriile cehe au fost depuși în Cimitirul Central din Brno, iar cei înmormântați în Slovacia au fost mutați în Cimitirul Militar din Zvolen.

Alegerea localității Zvolen pentru depunerea rămășițelor ostașilor căzuți pe teritoriul Slovaciei a avut și o semnificație comemorativă. Armata română a luptat în zonă în luna februarie 1945, iar orașul a fost eliberat cu mari sacrificii, în condițiile unei ierni aspre. Operațiunea de identificare și exhumare a eroilor români căzuți în Slovacia s-a desfășurat în perioada 15 octombrie – 20 decembrie 1951. Ulterior s-au realizat lucrări arhitectonice, iar Cimitirul Militar Central al Armatei Române din Zvolen a fost inaugurat la 27 iulie 1958.

În centrul Cimitirului Militar Românesc se află un mausoleu placat cu marmură albă, pe care este depus un sanctuar voievodal românesc. Deasupra sanctuarului este așezată o coroană sculptată în piatră, care reprezintă frunze de laur. Monumentul este impozant, având o deschidere de aproape 50 de metri. Pe latura din față a ansamblului a fost săpat în piatră, în limbile română și cehă, textul: „Glorie veșnică eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea Republicii Cehoslovacia de sub jugul fascist – 1944-1945”. În anul 1963, guvernul cehoslovac a declarat mausoleul monument cultural.

În prezent, Cimitirul Militar Românesc este în grija statului slovac, în baza unui acord bilateral, semnat în noiembrie 2006.

Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

Romfilatelia mulțumește Ambasadei României la Bratislava, Poștei Slovace și Oficiului Național pentru Cultul Eroilor pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni comune de mărci poștale.

 

Exit mobile version