Cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa a fost inaugurat vineri, 31 mai, la Dorneşti, în judeţul Suceava, în apropierea graniţei cu Ucraina. Cerealele care vin din Ucraina cu trenul pe cale ferată cu ecartament larg vor fi preluate de alte garnituri cu ecartament normal, care le vor transporta până în Portul Constanţa. Acest lucru va duce la descongestionarea traficului rutier.
Prin deschiderea celui mai mare terminal de transport a cerealelor din Ucraina, la Dornești, se va rezolva o problemă importantă a județului Suceava, respectiv fluidizarea traficului rutier spre frontiera cu Ucraina. Este vorba despre o investiție realizată în parteneriat public-privat, care a costat aproximativ 10 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est.
Lunar pot fi transbordate 240.000 de tone de cereale, se pot încărca și descărca simultan câte opt vagoane într-o stație de 128 de metri. Datorită acestei capacități de transbordare și a tuturor celorlalte soluții tehnice și tehnologice de vârf oferite, terminalul din Dornești va deveni un punct strategic pentru fluidizarea traficului de cereale de la granița cu Ucraina la Portul Constanța.
Pentru România, deschiderea acestei investiții este importantă, deoarece în Ucraina începe campania de recoltare a cerealelor și vagoanele cu grâu vor trebui transbordate spre Marea Neagră.
Acest transport se va face în cea mai mare parte pe calea ferată, lucru care rezolvă fluidizarea traficului rutier din România.
Investiția este extrem de binevenită și din punct de vedere al parteneriatului și solidarității cu Ucraina, dar și în ceea ce privește securizarea transportului – să nu ajungă cereale la negru pe piața românească, pentru că și fermierii români au nevoie de o concurență loială, sunt de părere autoritățile sucevene. Sursa:Romania-actualitati.ro