Site icon TIMP ROMÂNESC

„Cercetări de Istorie şi Arheologie în Grecia şi România” – colocviu româno-elen, la București

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România şi Societatea Culturală Bizantină, organizează luni, 23 mai, colocviul româno-elen „Cercetări de Istorie şi Arheologie în Grecia şi România”.Evenimentul este organizat pentru celebrarea a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, în contextul colaborării culturale şi ştiinţifice remarcabile dintre România şi Grecia în epoca modernă şi contemporană.

În cadrul colocviului vor lua cuvântul cercetători din România şi Grecia, care vor susţine prezentări despre relaţiile dintre cele două ţări în secolele XIX şi XX şi despre rezultatele proiectului de cercetare arheologică din insula Antikythira, derulat de o echipă mixtă eleno-română.

Colocviul va avea loc începând cu orele 10.00 la Sediul Uniunii Elene din România (str. Vasile Alecsandri, nr. 8, Bucureşti).

Exit mobile version