Ceremonia dedicată certificării detașamentului Forțelor Aeriene Canadiene aflat în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită va avea loc joi, 4 august, începând cu ora 11.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Detașamentul canadian, format din aproximativ 180 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO în următoarele patru luni, alături de militari aparținând Forțelor Aeriene Române şi aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR, iar alte două aeronave CF-188 Hornet vor participa, în aceeași perioadă, la exercițiile organizate cu aliații NATO.
Activitatea se va desfășura în prezența reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, locțiitorul șefului Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale, general de brigadă Liviu-Mihail Iancu și a comandantului Comandamentului Componentei Aeriene, general de flotilă aeriană Valerică Vrăjescu, precum și în prezența oficialilor canadieni, ambasadorul Canadei în România, Excelența Sa doamna Annick Goulet, comandantul Diviziei 1 Aeriene Canadiene, generalul-maior Iain Huddleston și comandantul Centrului de Operații Aeriene Multinaționale Torrejon, generalul-locotenent Fernando de la Cruz Caravaca.
Aceasta este cea de-a șasea rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Canadiene, după cele executate în 2017, 2018, 2019, 2020 și 2021. De asemenea, militarii canadieni au mai executat o misiune în România, la Câmpia Turzii, în anul 2014.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.
Dislocarea avioanelor CF-188 Hornet în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate