În urma unui audit complex efectuat de un organism de certificare din Marea Britanie, Romsilva anunță reînnoirea certificării managementului forestier în standardul internațional Forest Stewardship Council®1 (FSC®) pentru 80% din pădurile proprietatea publică a statului.
Astfel, suprafața totală a pădurilor proprietatea publică a statului, administrate de 233 ocoale silvice de stat din cadrul Romsilva, care deține certificarea managementului forestier pe sistemul FSC este de 2.512.551 hectare, adică 80,5% din totalul pădurilor proprietatea publică a statului.
În ultimele două decenii, suprafața pădurilor proprietatea publică a statului certificată la nivel internațional a crescut de la 30 de mii de hectare, în anul 2002, la peste 2,5 milioane de hectare.
Certificarea managementului forestier pe sistemul FSC reprezintă garanția că pădurile respective sunt gestionate durabil, conform standardelor și normelor internaționale din silvicultură, și că lemnul pus pe piață are proveniența certă și legală.
Respectarea standardelor managementului forestier este verificată anual prin misiuni de audit în teren, efectuate de specialiștii unui organism de certificare.
În ultimii ani, în urma acestor verificări în teren, auditorii internaționali au constatat respectarea setului de cerințe privind certificarea forestieră pentru pădurile proprietatea publică a statului administrate de Romsilva, care dețin certificarea managementului forestier.
Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.