Site icon TIMP ROMÂNESC

Cetățenii stăini care studiază în România trebuie să obțină permisul de şedere temporară

Cetățenii străini care se află la studii în România trebuie să obțină, odată cu deschiderea noului an universitar, permisul de şedere temporară în scop de studii în România. Documentul atestă rezidenţa şi se eliberează pe întreaga perioadă a studiilor. Pentru obţinerea permisului de şedere, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză, trebuie depus dosarul pentru obținerea noului document:

– cerere;

– documentul de trecere a frontierei;

– scrisoare de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de şedere;

– adeverinţă eliberată de instituţia de invăţământ prin care fac dovada că sunt înscrişi la studii la o instituţie de invăţământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învăţământ de zi, inclusiv participarea la cursuri de doctorat, în baza aprobării ministerului de resort;

– dovada mijloacelor de întretinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;

– dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit;

– adeverinţă medicală;

– taxa de 252 lei contravaloarea permisului de şedere şi contravaloarea(în lei) a 120EUR reprezentând taxă consulară – se achită la CEC BANK.

Prin excepție, bursierii statului român sunt scutiţi de plata taxelor consulare şi a permisului de şedere. Străinii bursieri şi cei de etnie română nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere, iar studenţii străini care au împlinit 26 de ani, au nevoie, la prelungirea dreptului de şedere temporară, de asigurarea socială de sănătate.

Exit mobile version