Site icon TIMP ROMÂNESC

CFR Călători operationalizeaza vânzarea on-line, la Chișinău, a biletelor de călătorie internațională

CFR Călători operationalizeaza, din această săptămână, în Gara Chișinău, sistemul electronic pentru vânzarea legitimațiilor de călătorie internațională.

Deschiderea vânzărilor internaționale utilizând sistemul electronic al CFR Călători s-a realizat în baza unui contract de acreditare încheiat între ÎS “Calea Ferată din Moldova” /CFM și CFR Călători, pentru a facilita călătorilor din Republica Moldova cumpărarea de legitimații de călătorie în trafic internațional pentru destinații europene, inclusiv pentru destinațiile către România.

Cei care călătoresc cu trenul internațional 105/106 – “Prietenia” pot beneficia de bilete de tip low-cost pentru Bucureşti–Chişinău și retur, prin oferta tarifară “SMART-Prietenia”, la un preţ de 19 euro. Biletele pot fi cumpărate și online, iar documentele de transport pot fi ridicate dintr-o stație CFR sau pit fi livrate prin curier.

Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii trebuie să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Exit mobile version