Săptămâna trecută, peste 700 de elevi de etnie română din Sudul Basarabiei însoțiți de cadre didactice au participat la proiectul „Cheia spre ţară” derulat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi “ pentru românii de pretutindeni cu partenerii din Sudul Basarabiei.
Elevii din satele româneşti din Sudul Basarabiei au dobândit cunoştinţe noi despre moştenirea istorică a poporului român, prin prezentarea celei mai importante fortăreţe medievale din Europa de Est, Cetatea Albă, un monument strategic militar medieval al românilor.
Totodată, elevii au conştientizat importanţa conservării destinaţiilor turistice, precum şi necesitatea conservării patrimoniului cultural şi istoric al generaţiilor trecute.
Obiectivul principal al proiectului l-a reprezintat facilitarea cunoaşterii unor realităţi din trecutul istoriei românilor, în vederea conştientizării apartenenţei la Neamul Românesc a tinerilor şi a legăturilor cu Ţara Mamă prin istorie şi civilizaţie românească.