Site icon TIMP ROMÂNESC

Christine Lagarde (BCE): Redresarea Europei se va accelera de la mijlocul acestui an

Redresarea Europei în urma recesiunii cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) a fost uşor întârziată, dar ar trebui să accelereze de la jumătatea acestui an, a declarat duminică preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, potrivit Reuters citată de Agerpres.

Pe fondul restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei, economia UE s-a contractat în trimestrul patru din 2020, iar analiştii se aşteaptă la un declin şi în primele trei luni din 2021, deoarece cea mai mare parte a sectorului serviciilor rămâne închis. ”Ne aşteptăm ca redresarea să accelereze de la mijlocul acestui an, chiar dacă incertitudinile persistă”, a afirmat Lagarde într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Journal du Dimanche. ”Să fie clar: nu vom vedea o revenire a activităţii economice la nivelul de dinaintea pandemiei înainte de mijlocul lui 2022”, a avertizat oficialul BCE, care a făcut apel la liderii UE să ratifice în final Fondul de redresare de 750 de miliarde de euro. ”Planul trebuie ratificat la timp în aşa fel încât Comisia Europeană să facă împrumuturile planificate din iunie şi apoi să distribuie fondurile”, a spus Lagarde.

Oficialul nu a oferit informaţii privind politica monetară a BCE şi a reafirmat că încă pot fi majorate achiziţiile de active, dacă va fi necesar, dar ar putea fi de asemenea reduse, dacă se menţin actualele condiţii de pe piaţă.

La şedinţa din 21 ianuarie, Banca Centrală Europeană a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25%, respectiv -0,50%.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că vor continua să efectueze achiziţii în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro.

Exit mobile version