Danemarca, Grecia, Pakistan, Panama şi Somalia au fost alese joi membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, pentru un mandat de doi ani, începând cu 1 ianuarie anul viitor. Aceștia vor înlocui Ecuadorul, Japonia, Malta, Mozambic și Elveția, ale căror mandate se încheie la 31 decembrie.
Mandatul membrilor nou aleși se va încheia pe 31 decembrie 2026.
Într-un scrutin cu vot secret, țările alese au obținut majoritatea de două treimi a statelor membre prezente și votante în Adunarea Generală de 193 de membri, necesară pentru accederea în Consiliul de Securitate al ONU. Noii membri se vor alătura membrilor nepermanenți existenți Algeria, Guyana, Republica Coreea, Sierra Leone și Slovenia, ale căror mandate au început la 1 ianuarie. Cei cinci membri permanenți ai Consiliului, fiecare având drept de veto, sunt China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite.
Conform Cartei ONU, Consiliul de Securitate, considerat cel mai puternic organism al Naţiunilor Unite, este alcătuit din 15 membri și deține responsabilitatea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale, iar toate statele membre sunt obligate să respecte deciziile sale.
Cele 10 locuri nepermanente din Consiliul de Securitate sunt repartizate pe patru grupări regionale: Africa și Asia, Europa de Est, America Latină și Caraibe și grupul vest-european și al altor state.
Candidații din acest an au concurat pentru cinci locuri în trei grupuri regionale: două pentru Africa și Asia-Pacific (câte unul), unul pentru America Latină și Caraibe și două pentru Europa de Vest și alte state.
Membrii nou aleși au fost susținuți de grupurile lor regionale respective și au candidat în mare parte necontestați.