Acasă Alte comunitati Cinematografia românească, prezentă la Festivalul Internațional de Film Est-European BEAST din Portugalia

Cinematografia românească, prezentă la Festivalul Internațional de Film Est-European BEAST din Portugalia

Regizorul Andrei Dăscălescu și artista Bianca Stânea vor fi prezenți, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film Est-European BEAST, care se va desfășura în perioada 21-25 septembrie 2022, la Porto. Festivalul este organizat de Asociația „PlusEastˮ, în colaborare cu Primăria Municipiului Porto.

În cadrul Competiției Oficiale, cinematografia românească va fi reprezentată de lungmetrajele „Aurică, a dog’s life” (r. Mihai Gavril Dragolea, 2022) și „When Night Meets Dawn” (r. Andreea Cristina Bortun, 2021), care concurează pentru pentru Cel mai bun film de ficțiune, și „After Loss. Visual Essay” (r. Olivia Grecea, 2021) și „CTRL+ALT_RECOVERY” (r. Vlad Luca, 2022) selecționate în cursa pentru Cel mai bun film experimental.

La invitația organizatorilor, Andrei Dăscălescu va face parte din juriul competiției oficiale și va prezenta, în cadrul pogramului „Territoriesˮ, filmul său documentar „Holy Father” (2020). Proiecția va avea loc duminică, 25 septembrie 2022, ora 18.00, la OKNa-Espaço Cultural.

În cadrul programului „Queer Shortsˮ, creat în colaborare cu Queer Archives Institute, Bianca Stânea (artist și cercetător în sociologie) va susține o prelegere despre migrația românilor și minoritățile sexuale din diaspora română. Evenimentul, la care vor lua cuvântul Karol Radziszewski (fondatorul Queer Archives Institute), Teresa Vieira (critic de film și jurnalist), și Bohdan Zhuk (programator pentru Sunny Bunny, Kiev), va avea loc duminică, 25 septembrie 2022, ora 19.00, la Cinema Passos Manuel.

Andrei Dăscălescu este regizor, director de imagine, scenarist și monteur al propriilor filme. În 2018, a avut nu mai puțin de patru nominalizări la Premiile Gopo, pentru „Planeta Petrila”, și a obținut Premiul pentru cel mai bun film documentar. A lucrat ca asistent de montaj al lui Walter Murch, la filmul lui Francis Ford Coppola, „Youth Without Youth”, și a fost studio manager la BBC World Service România. Din 2015, are și o carieră didactică la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. „Holy Father” (2020) a câștigat Premiul Publicului la Astra Film Festival, Premiul Special al Juriului la Sarajevo Film Festival și Premiul pentru Regie la Qara Film Festival, Azerbaijan.

Bianca Stânea este artist român și manager cultural rezident în Portugalia. În momentul de față întreprinde o cercetare doctorală despre migrația românilor și minoritățile sexuale din diaspora, la Facultatea de Sociologie și Științe Sociale din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca. Printre cele mai mari interese ale sale se numără filmul documentar și artele vizuale ca modalități de a surprinde problemele sociale.

Festivalul Internațional de Film BEAST este un proiect cinematografic și cultural care își propune să promoveze cultura și filmele est-europene în Porto și se bucură de sprijin instituțional local, precum și de parteneriate internaționale. Pentru că acoperă un segment cultural neexplorat în această zonă a Portugaliei, festivalul a avut notorietate încă de la prima ediție. În cadrul festivalului se derulează o competiție oficială pe mai multe secțiuni, workshop-uri interactive și alte evenimente artistice conexe. Filmele vor rula laCinema Trindade, Cinema Passos Manuel, OKNa-Espaço Cultural, Open Box, Termita, Casa das Artes.

Mai multe informații: https://beastfilm.pt