Site icon TIMP ROMÂNESC

Ciprul, acord cu Uniunea Europeană privind primirea și preluarea migranților sosiți din estul Mării Mediteranene

Ministrul cipriot de interne Nicos Nouris şi comisarul european pentru Afaceri Interne Ylva Johansson au semnat virtual luni un acord între Cipru şi Uniunea Europeană privind primirea şi preluarea migranţilor sosiţi pe insula din estul Mării Mediterane, relatează Agerpres, care citează AFP.

Ciprul se confruntă cu un aflux de azilanţi, iar memorandumul cu UE va permite îmbunătăţirea capacităţilor de primire, precum şi expulzarea mai rapidă a celor cărora li se resping cererile de azil.

Conform statisticilor CE, Ciprul a înregistrat în 2020 cea mai mare rată de cereri de azil din UE – 792 la 100.000 de locuitori. Autorităţile de la Nicosia susţin că 4,6% din populaţia Ciprului este formată din azilanţi ale căror cereri au fost primite sau chiar aprobate.

Exit mobile version