Site icon TIMP ROMÂNESC

Circa 61% dintre muncitorii români şi bulgari din Marea Britanie lucrează peste 40 de ore pe săptămână, dar au cel mai scăzut nivel al salarizării

Aproximativ 61% dintre muncitorii români şi bulgari care se află în Marea Britanie lucrează peste 40 de ore pe săptămână, comparativ cu 32% în cazul lucrătorilor britanici, a anunţat Oficiul Naţional de Statistică (ONS), potrivit BBC.

Astfel, migranţii din Uniunea Europeana sunt probabil supracalificaţi pentru slujbele pe care le fac şi tind să lucreze mai multe ore decât media, se arată în raportul ONS.  ONS estimează că 3,4 milioane de persoane care lucrau anul trecut în Marea Britanie erau din afara graniţelor, adică aproximativ 11% din întreaga forţă de muncă britanică.

Totodată, unul din șapte angajați (14%) în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, sectorul hotelurilor și restaurantelor este migrant internaţional, iar 64% dintre aceştia vin din UE.

ONS estimează că 3,4 milioane de persoane care lucrau anul trecut în Marea Britanie erau din afara ţării, adică aproximativ 11% din întreaga forţă de muncă britanică.

Din aceştia, aproximativ 2,2 milioane sunt din UE (7%) și 1,2 milioane din afara UE (4%), iar aproximativ 40% din muncitorii străini sunt supracalificaţi pentru slujbele pe care le fac. În sectorul industriei financiare din Marea Britanie, unul din opt angajati (12%) sunt din afara ţării, inclusiv 382.000 din UE.

De asemenea, cea mai înaltă rată de ocupare a fost de 83% dintre cele opt ţări din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE în 2004, precum şi România şi Bulgaria, în timp ce rata pentru cetăţenii non-UE a fost de 62%.

Comparativ cu câştigul mediu național de 11,30 lire sterline pe oră, muncitorii din 14 state europene (inclusiv Germania, Italia și Franța) câștigă mai mult (12,59 lire sterline pe oră), dar cei din Europa de Est au cel mai scăzut nivel al salarizarii, de 8,33 lire sterline pe oră.

Guvernul de la Londra intenționează să schimbe modul în care este gestionată migraţia după ce Marea Britanie va ieși din UE (Brexit). Încă nu a fost stabilit modelul care va fi adoptat după ce nu se va mai aplica acordul de liberă circulaţie în interiorul UE, dar autorităţile britanice s-au angajat să-i atragă în continuare în Marea Britanie pe „cei mai buni şi mai strălucitori”.

Exit mobile version