Site icon TIMP ROMÂNESC

Cîțu, schimbat de la președinția Senatului

Fllorin Cîţu şi-a dat demisia, miercuri, de la şefia Senatului, a anunțat președintele PNL, Nicolae Ciucă. Potrivit acestuia, Alina Gorghiu va prelua interimatul.

„Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă care trebuie luate la nivelul Guvernului şi în deplină concordanţă cu deciziile luate politic la nivelul Coaliţiei, au avut loc discuţii, au avut loc dezbateri şi în urma acestora preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de dna senator Alina Gorghiu”, a spus Ciucă, miercuri, după şedinţa senatorilor PNL.

Senatorii PNL s-au reunit miercuri într-o ședință de urgență, pentru a-l schimba pe Florin Cîțu de la șefia Senatului.

Schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia Senatului vine în contextul criticilor aduse de acesta coaliţiei, în privinţa măsurilor fiscal și nu numai. Cîțu spune acum că nu regretă că a făcut aceste critici și că va continua să o facă atunci când coaliția de guvernare ia măsuri împotriva românilor.

”Sunt măsuri care fac rău României, PNL trebuie să fie alături de antreprenori, de mediul de afaceri. E o politică pentru români și, când cineva ia măsuri împotriva românilor, eu o să spun”, a declarat Cîțu.

Întrebat pe cine a suparat de a pierdut, în mai puțin de un an, funcțiile de premier, președinte PNL, președinte PNL Sector 3 și președinte al Senatului, Cîțu a răspuns: ”Pe PSD”.

Miercuri dimineață, înainte de întâlnirea senatorilor PNL, Florin Cîțu spunea că nu știe nimic despre decizia de a fi schimbat din funcție. ”Despre ce vorbim, că nu m-a sunat nimeni. Despre ce vorbim? Eu nu am această informaţie, preşedintele partidului nu m-a sunat, secretarul general nu m-a sunat”, a declarat el.

Întrebat dacă are ceva să își reproșeze, Cîțu a replicat: ”Nu. Uitaţi-vă la activitatea Senatului, că este mai bună, mai multe vizite, o vizită oficială în SUA, după 11 ani”.

Cîțu a fost schimbat, marți, și din funcția de lider al PNL Sector 3.

 

 

Exit mobile version