Site icon TIMP ROMÂNESC

Ciucă: Este nevoie să lucrăm împreună și să ne asumăm  decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, astăzi, prima reuniune a Comitetului interministerial privind schimbările climatice, a cărui înființare și funcționare reprezintă jalon în PNRR.

Dezbaterile din cadrul reuniunii de la Palatul Victoria s-au axat asupra mandatului României în contextul Pachetului legislativ european „Fit for 55″ și a priorităților țării noastre pentru Summit-ul privind schimbările climatice COP27. Alături de detalii privind organizarea și funcționarea Comitetului, pe agenda întâlnirii s-au regăsit și alte teme precum modelarea și analiza planificării politicilor energetice și climatice pe termen lung sau alocarea de resurse.

„Este nevoie de coordonare instituțională între ministere, Guvern și Administrația Prezidențială, între instituțiile statului român și organismele europene și internaționale, pentru o abordare coerentă și coordonată a măsurilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Integrarea măsurilor necesare în zona de reforme, investiții, dezvoltare, echilibru economic o putem asigura lucrând împreună și asumându-ne decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos. Este responsabilitatea noastră să ne gestionăm prezentul, şi mai ales viitorul, în condiţiile în care vedem aceste efecte atât la nivel global, cât şi la nivel naţional”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

La întâlnire au participat, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, consilierul de stat la Administrația Prezidențială, Alexandra Bocșe, și reprezentanți ai instituţiilor cu atribuții în domeniul combaterii schimbărilor climatice.

Comitetul interministerial pentru schimbări climatice are rolul de a propune și de a monitoriza politicile prioritare anuale în domeniul schimbărilor climatice în concordanță cu angajamentele asumate la nivel național, față de Uniunea Europeană, inclusiv prin Planul național de redresare și reziliență al României, față de Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale la care România este parte sau în curs de a accede.

Comitetul este condus de prim-ministrul Guvernului României, în calitate de preşedinte sau, în absența premierului, de către şeful Cancelariei prim-ministrului, în calitate de vicepreşedinte.

Comitetul mai are alți doi vicepreşedinţi, demnitarul care conduce Departamentul Climă şi Sustenabilitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Este format din reprezentanţi ai instituţiilor publice din România care elaborează şi implementează politici cu impact în domeniul combaterii schimbărilor climatice, la nivel de ministru sau secretar de stat desemnat, consilieri prezidenţiali sau consilieri de stat din partea Administraţiei Prezidenţiale, respectiv reprezentanţi la nivel de conducător ai instituţiilor.

 

Exit mobile version