Site icon TIMP ROMÂNESC

CNS Cartel ALFA vrea 2.550 de lei salariu minim brut

CNS Cartel ALFA susține realizarea unui acord tripartit (guvern – patronate – sindicate) care să cuprindă valorile de majorare ale salariului minim pe următorii trei ani, cu un mecanism de corecție pe parcurs, în cazul în care indicatorii înregistrează modificări față de valorile prognozate.

Majorarea salariului minim trebuie să urmărească convergența în două direcții: Corelarea valorii nete a salariului minim cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent și realizarea unui raport între salariul minim și salariul mediu de 50%, conform prevederilor proiectului de directivă privind salariile minime adecvate.

Argumente în favoarea creșterii salariului minim

Valoarea netă a salariului minim acoperă doar jumătate din coșul minim de consum, a cărui valoare, calculate pentru anul 2020, este 2818 lei pentru o persoană și 7.278 lei pentru o familie de cu doi copii. Din 1.386 de lei nu se pot asigura toate cheltuielile necesare unui trai demn, acest venit condamnând lucrătorii la sărăcie.

PIB-ul pe cap de locuitor este acum 72% din media UE, dar salariile lucrătorilor români sunt doar 28% din media UE. Productivitatea muncii este de 65% din media UE, dar lucrătorii români primesc o pondere mult mai mică din PIB la crearea căruia contribuie: 38,2% din PIB revine muncii, față de 47,8% în restul UE; Pentru a echilibra această distribuție inechitabilă, este nevoie de creșteri ale salariului minim mult peste creșterile productivității anuale. În caz contrar, problemele binecunoscute nu vor întârzia să se adâncească: sărăcie, emigrare în masă, muncă informală etc

Creșterile salariului minim din ultimii ani în România sunt mai mici decât creșterile generale ale salariului minim în UE, ceea ce determină o pierdere de convergență și un stimulent suplimentar pentru migrație România a avut cea mai mică creștere netă a salariului minim în 2021. La fel în 2020, creșterea din România a fost mai mică decât creșterile generale de salarii minime din țările europene.

Datele Eurostat indică același lucru: în anul 2020 salariul orar a crescut în zona Euro cu 90 de cenți, în timp ce în România a crescut cu 40 de eurocenți. Așadar, în ultimii ani, decalajul față de restul țărilor europene a crescut, nu a scăzut, determinând continuarea migrației masive a lucrătorilor și condamnă România la subdezvoltare.

Niciuna dintre previziunile privind presupusele efecte negative ale creșterii salariului minim – pierderea de locuri de muncă și creșterea inflației – folosite ca argumente pentru menținerea scăzută a salariului, nu s-au adeverit în timp. Dimpotrivă, creșterea salariului minim, în unii ani chiar cu procente semnificative, a fost asociată cu creșterea ocupării și creării de locuri de muncă.

Având în vedere toate cele expuse, CNS Cartel ALFA consideră că o creștere robustă a salariului minim anul acesta și susținută în următorii ani este nu doar necesară, dar și pe deplin justificată. Ținând cont de aceste argumente și de toate datele pe care le are la dispoziție în acest moment, CNS Cartel ALFA susține creșterea salariului minim garantat în plată pentru anul 2022 la valoarea brută de 2.550 de lei, reprezentând o creștere netă de 143 lei.

 

Exit mobile version