Coaliţia guvernamentală din Marea Britanie dezbate problema legată limitarea numărului de imigranţi din ţările membre UE, până la a-l reduce la jumătate.
Potrivit Die Tageszeitung (Germania), citat de Rador, vicepremierul britanic Nick Clegg a condamnat planurile privind restricţiile imigrării plănuite de Ministerul de Interne, care prevăd intrarea doar a 75.000 de persoane pe an.
Clegg a precizat că planurile sunt „ilegale şi inutile”. Economia britanică se va alege cu daune ireparabile în cazul limitării numărului de imigranţi.
Disputa este remarcată și de presa bulgară (Dnevnik), care acordă spații editoriale acestui subiect.
Ministrul britanic de interne, Theresa May, a declarat că Marea Britanie vrea să modifice regulile de liberă circulaţie a persoanelor din UE şi le-a spus asta colegilor săi din UE. Ea întreabă de ce guvernele naţionale nu pot să impună restricţiii în cazul în care numărul imigranţilor europeni atinge un anumit prag. Theresa May a mai declarat că reformarea dreptului la libera circulaţie trebuie să facă parte din eventualele negocieri pentru renegocierea condiţiilor de aderare ale Marii Britanii la UE. Aceste cuvinte, însă, au provocat o reacţie dură din partea partenerului de coaliţie al conservatorilor premierului Davin Cameron.
„Conform comunicatelor de presă despre un document al Ministerului de Interne, Theresa May vrea să limiteze numărul imigranţilor din alte state UE, eventual până la 75.000 pe an, ceea ce este cu circa 30.000 mai puţin decât în prezent. Liderul laburiştilor (de opoziţie), Ed Miliband, a declarat că guvernul trebuie să depăşească faza declaraţiilor şi a propunerilor gădnite doar pe jumătate pentru a soluţiona problemele legate de libera circulaţie a cetăţenilor din UE. „Ceea ce ne trebuie sunt măsuri adecvate pentru a contracara concurenţa pentru o salarizare tot mai proastă între lucrătorii străini şi cei autohtoni”, a menţionat Miliband.
De la 1 ianuarie, vor fi ridicate restricţiile de muncă pentru bulgari şi români într-o serie de state din UE, inclusiv din Marea Britanie. Acest lucru a dus la temeri potrivit cărora piaţa britanică a forţei de muncă va fi „inundată” de oameni din Bulgaria şi România.
La rândul său, preşedintele Consiliului European, Hermann Van Rompuy, a menţionat că majoritatea cetăţenilor din ţările UE vin în Marea Britanie pentru a munci, în timp ce britanicii care emigrează în alte ţări UE se duc pentru a se bucura de statutul lor de pensionari.