Ministrul Sportului, Gabriela Szabo, şi omologul său israelian, Limor Livnat, au semnat, cu prilejul ședinței comune de guvern româno-israeliene, Declaraţia privind colaborarea în domeniul sportului.
Documentul face referire la schimbul de experienţă în dezvoltarea infrastructurii sportive, dezvoltarea profesională a antrenorilor, susţinerea sportului de masă, promovarea femeilor în sport, dar şi implementarea unui cod etic în domeniul sportului. Atât partea română, cât şi cea israeliană au propus constituirea unor grupuri de lucru comune, formate din specialişti pe diferite paliere din domeniului sportului.
De asemenea, se pune accent pe continuarea colaborării prin viitoare întrevederi, schimburi de experienţă, atât la nivel administrativ şi ştiinţific, cât şi la nivelul tinerei generaţii de sportivi. Nu în ultimul rând, domeniul competiţiilor sportive paralimpice a constituit un alt subiect de interes pentru a fi dezvoltat în cadrul viitoarelor reuniuni bilaterale