Serviciul Hidrometeorologic de Stat din Republica Moldova a emis un avertisment de cod galben de precipitații puternice sub formă de ninsori şi lapoviță, valabil pentru zilele de 15 și 16 februarie 2018.
Totodată, a fost prognozată depunerea de strat de zăpadă consistent pe drumurile publice – unde există posibilitatea formării de troiene, plus depuneri de chiciură și zăpadă pe crengile copacilor și pe infrastructura de transport a energiei electrice, cu risc ridicat de rupere și a căror posibile căderi pe drumurile de acces pot crea blocaje în circulația rutieră.
Se recomandă evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor cu autoturismele pe drumurile publice, existând pericolul blocării în zonele în care precipitațiile semnalate vor cădea din abundență.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chisinău: +37322260737, +37322260747, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Moldova: +37368336363.