Comisia Europeană a sesizat astăzi Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la neîndeplinirea de către Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia a obligației de a transpune integral Codul european al comunicațiilor electronice• și de a comunica Comisiei măsurile naționale prin care acesta a fost transpus în legislația națională.
La locul de muncă, acasă sau atunci când călătoresc, europenii se așteaptă să beneficieze de o conexiune la internet rapidă și fiabilă. Codul european al comunicațiilor electronice modernizează normele UE în domeniul telecomunicațiilor în beneficiul consumatorilor și al industriei, prin stimularea concurenței, mobilizarea investițiilor și consolidarea pieței interne și a drepturilor consumatorilor.
După încheierea, la 21 decembrie 2020, a termenului de transpunere a Codului european al comunicațiilor electronice, Comisia a inițiat 24 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea, la 4 februarie 2021, de scrisori de punere în întârziere, urmată de trimiterea, la 23 septembrie 2021, de avize motivate adresate unui număr de 18 state membre.
Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu și-au îndeplinit obligația care le revine în temeiul Codului european al comunicațiilor electronice de a comunica Comisiei măsurile naționale de transpunere; în consecință, Comisia a sesizat Curtea cu privire la neîndeplinirea de către țările respective a obligației menționate.
În temeiul articolului 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care un stat membru nu transpune în legislația națională, în termenul prevăzut, o directivă adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare.
Codul european al comunicațiilor electronice actualizează cadrul de reglementare care vizează sectorul european al telecomunicațiilor, pentru a ține seama de noile provocări. Codul a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele prevăzute de acesta. Codul european al comunicațiilor electronice este un act legislativ esențial pentru realizarea societății europene a gigabiților și pentru asigurarea participării depline, a tuturor cetățenilor UE, la economia digitală și la societate.
Comisia a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în transpunerea directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.