Site icon TIMP ROMÂNESC

Cofinanțare de la BEI pentru investiții în mediu și creștere economică

Guvernul a  aprobat două proiecte de lege privind aprobarea contractelor-cadru de finanţare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), prin care instituția financiară europeană acordă României, pentru perioada de programare financiară 2014 – 2020, două facilități de cofinanțare UE în valoare totală de 660 milioane de euro în vederea acoperirii parțiale a contribuției bugetului de stat la realizarea unor obiective de investiţii de mediu și creştere economică.

Concret, este vorba despre 300 milioane euro destinate obiectivelor de investiţii cuprinse în axele prioritare 3, 4 și 5 din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), care se referă, printre altele, la promovarea utilizării eficiente a resurselor prin dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și de management al deșeurilor, protejarea și conservarea biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate, promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor.

Alte 360 milioane de euro vor fi disponibile pentru obiective de investiţii cuprinse în axele prioritare din Programul Operațional Competitivitate – POC (integral), Programul Operațional Capital Uman (integral) – POCU și Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, axele prioritare 6, 7 și 8, care vizează promovarea energiei curate și a eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, creșterea eficienței energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în orașele selectate și, respectiv, sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei și gazelor naturale. Ambele împrumuturi vor fi disponibilizate până la 31 decembrie 2024.

Contractul-cadru dintre România și Banca Europeană de Investiții aferent Facilității de cofinanțare a UE pentru mediu 2014 – 2020 a fost semnat la Luxemburg, la 16 iunie 2016, iar cel aferent Facilității de cofinanțare a UE pentru creştere 2014 – 2020 a fost semnat la București, la 15 iulie 2016. Intrarea în vigoare a celor două contracte, respectiv, posibilitatea efectuării de trageri din împrumut, este condiționată  de aprobarea acestora în Parlamentul României.

Contractarea celor două instrumente de cofinanțare se încadrează în obiectivele Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale 2016 – 2018, prin care Ministerul Finanțelor Publice urmărește continuarea parteneriatului cu instituțiile financiare internaţionale pentru a beneficia de termenii și condițiile avantajoase oferite de aceste instituţii.

Ministerul Fondurilor Europene va fi desemnat agenție de implementare, continuând să desfășoare activitățile conferite de legislația relevantă privind implementarea programelor operaționale 2014-2020. Totodată, Ministerul Fondurilor Europene va transmite, atât Ministerului Finanțelor Publice, cât și BEI, raportări centralizate privind stadiul fizic și financiar al proiectelor cuprinse în axele prioritare ale programelor operaționale menţionate.

Banca Europeană de Investiții a acordat României și în perioada de programare bugetară 2007 – 2013 facilități de finanţare în vederea acoperirii parțiale a contribuției bugetului de stat pentru diverse programe operaționale finanțate din fonduri structurale și de coeziune ale Uniunii Europene, în valoare de 1 miliard de euro, pentru programele operaționale sectoriale de transport, mediu și competitivitate economică în cadrul Facilității pentru cofinanțarea Cadrului Strategic Național de Referință și respectiv de 300 milioane euro, pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Exit mobile version