Site icon TIMP ROMÂNESC

Colaborare culturală

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță colaborarea, sub forma schimbului de spectacole, între Teatrul Stela Popescu din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău. ”Am avut o întrevedere cu Alexandru Grecu, directorul Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, și mă bucur să anunț că parteneriatul dintre Teatrul Stela Popescu, instituție din subordinea Primăriei Capitalei, și această instituție din Republica Moldova continuă să se dezvolte și să stimuleze arta în cele două spații”, a scis Nicușor Dan pe pagna de facebook. Acesta amintește de premiera, din luna mai, a spectacolului ,,Titanic Vals” la Teatrul din Chișinău, regizat de directorul Teatrului Stela Popescu, Cristian Șofron, și că în iulie la București va avea loc la București premiera spectacolului ,,Hoțul din pendulă”, de Dario Fo, în regia directorului Teatrului de la Chișinău.

”În toamnă, colaborarea va fi reprezentată sub forma unui schimb de spectacole, iar în luna noiembrie va fi demarat un proiect mai amplu care va uni cele două echipe, cu o producție comună – ,,Escu”, de Tudor Mușatescu care va avea în distribuție actori de la cele două instituții de cultură. Premiera acestei piese va avea loc în luna martie 2024, atât la București, cât și la Chișinău”, mai scrie primarul general al Capitalei.

 

Exit mobile version