Site icon TIMP ROMÂNESC

Colaborare DCons – DSU pentru sprijinirea românilor din străinătate

Foto: MAE

Situaţiile deosebite în care sunt implicaţi cetățeni români aflați sau stabiliți în străinătate, dar și cetățeni străini aflați sau stabiliți în România vor fi gestionate în comun de Departamentul Consular (DCons) din MAE și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din MI, în urma unui protocol de colaborare semnat între cele două instituții. Potrivit unui comunicat oficial, parteneriatul permite stabilirea cadrului și modalităților de colaborare dintre cele două instituții și va facilita efectuarea de activități și acțiuni comune în situații de urgență majore/dezastre/calamități naturale în statele din vecinătatea României – Republica Moldova, Bulgaria, Republica Serbia, Ungaria și Ucraina, dar și, de comun acord, în alte țări unde Departamentul Consular va solicita, punctual, pentru anumite situații de urgență, sprijinul DSU și/sau a structurilor aflate în coordonarea acestuia.

De asemenea, parteneriatul presupune și exerciții și acțiuni comune (training-uri, workshop-uri, etc.) de pregătire a Echipelor de Reacție Rapidă din cadrul Celulei de Criză a MAE în gestionarea situațiilor de urgență.

Totodată, vor fi promovate pe bază de reciprocitate, aplicaţia dezvoltată de MAE „Călătoreşte în siguranţă” şi serviciul de alertare prin sms „Un SMS îţi poate salva viaţa”, destinate cetățenilor români care călătoresc în străinătate, precum și Aplicația DSU care oferă utilizatorului informații cu privire la situații de risc.

Prin intermediul acestui protocol de colaborare se reconfirmă buna cooperare dintre cele două Departamente, specializate să intervină în situații de urgență, precum și angajamentul de a intensifica acest parteneriat în acţiunile viitoare, pentru a fi gestionate în mod operativ și eficient, în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite.

Exit mobile version