Site icon TIMP ROMÂNESC

Colaborare între Ilfov şi Ialoveni

Judeţul Ilfov (România) şi Raionul Ialoveni (Republica Moldova) vor încheia un acord de colaborare în domenii de interes reciproc – promovarea schimburilor de bune practici şi experienţe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică şi socială în beneficiul comunităţilor pe care aceştia le reprezintă.Consiliul Județean Ilfov a aprobat astăzi, 27 martie 2017, proiectul de colaborare, lansat la inițiativa Raionului Ialoveni.  Sunt avute în vedere colaborarea economică, socială şi culturală între cele două unităţi administrative, având în vedere similitudinile istorice şi geografice, dar şi pe elaborarea şi implementarea de proiecte comune cu finanţarea europeană.

Potrivit acordului, colaborarea se va face sub forma de vizite oficiale, delegaţii, şedinţe comune a Consiliilor, schimburi de experienţă în vederea îmbunătăţirii procesului decizional, promovarea transparenţei şi a imaginii autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi prin colaborarea între şcolile de toate gradele şi categoriile, facilitându-se schimbul de experienţă între cadrele didactice şi elevi.

Totodată, se vor dezvolta colaborarea economică reciprocă, precum şi susţinerea reciprocă în domeniul protejării, reabilitării şi conservării monumentelor de patrimoniu.

De asemenea, în fiecare an, părţile vor stabili programul de lucru în ceea ce priveşte acţiunile comune ce vor fi efectuate, pentru ca mai apoi să fie evaluate rezultatele.

Exit mobile version