Colecţia de costume tradiţionale româneşti a Silviei Floarea Tóth va ajunge în Statele Unite ale Americii, după ce a fost admirată în Italia și Germania. Colecţia va putea fi admirată în perioada 26 noiembrie – 6 decembrie în Boston.
Luna viitoare cele 36 de costume populare transmise din generaţie în generaţie în familia Silviei Floarea Tóth, vor ajunge tocmai în Statele Unite ale Americii, în Boston. Colecţia bistriţencei originare din Mocod va putea fi admirată de americani în perioada 26 noiembrie – 6 decembrie, informează Adevarul.
De-a lungul timpului, Silvia a adunat 36 de costume populare, care numără peste 100 de piese. Acestea provin de la bunica sa, străbunică, mătuşi şi chiar vecine, care şi-au donat parte din lada de zestre colecţionarei.
„Sunt haine rămase de la străbunica, de la bunica, de la mama, unele sunt primite de la mătuşi, şi chiar de la vecine care ştiau cât de mult iubesc portul popular. Nu sunt o colecţionară şi nu sunt privită în sat ca o colecţionară. Eu cred că fiecare familie ar trebui să aibă măcar un costum în casă, nu doar eu”, a declarat, Silvia Floarea Tóth.
Costumele populare care compun „zestrea” bistriţencei sunt din Mocod în cea mai mare parte. Alături de costumele populare specifice Mocodului se regăsesc şi piese din Dumitra, Cepari sau Zagra. Cea mai veche piesă din colecţia Silviei datează din 1890-1900.
„Cea mai veche piesă este o cămeşă primită de la o mătuşă de 91 de ani, care o are de la o femeie din sat care i-a fost ca o bunică.(…) De păstrat le-am păstrat cu grijă, cum am învăţat de la bunica: le spălam manual, le ţineam la loc curat, închis, ferit de soare, de praf, de molii”, precizează Silvia.
Costume populare ale Silviei au fost remarcate de organizaţiile şi asociaţiile care promovează tradiţiile româneşti. Tânăra este pasionată şi de fotografie, reuşind să îmbine cu succes acest hobby cu iubirea pentru tradiţii şi portul popular.