Institutul Cultural Român de la Paris organizează colocviul „Panaït Istrati 140 de ani (1884-2024). Kyra Kyralina 100 de ani (1924-2024)”, care își propune să aducă un omagiu lui Panaït Istrati cu ocazia centenarului publicării capodoperei sale, Kyra Kyralina, operă care a reușit să captiveze inimile cititorilor de pretutindeni. Evenimentul va avea loc vineri, 8 noiembrie, în intervalul orar 09:30-19:30 în Amfiteatrul André Malraux, Universitatea Jean Moulin Lyon III, 18 str. Professeur Rollet, Lyon 8. Accesul la eveniment este liber.
Vor susține prelegeri: Christian Delrue: Temporalitate și istorie în Kyra Kyralina; Zamfir Bălan: Editurile românești ale operelor lui Panaït Istrati; Francesco Caddeo: Jean Desthieux și Panaït Istrati; Hélène Lenz: Ei își amintesc de Istrati: Mircea Eliade și Isaac Peltz; Jean-Pierre Longre: Panaït Istrati, scriitor francez? Contribuțiile lui Istrati la literatura franceză; Mariana Perișanu: Istrati printre scriitorii primiți în atelierul lui Brâncuși; Dana Radler: Panaït Istrati sub lupa Sigourantza; Frédérica Zéphir: Panaït Istrati și Joseph Kessel.
În încheiere va fi o lectură a unor extrase din scrisorile schimbate între Panaït Istrati și Romain Rolland, interpretate de Franck Taponard și Philippe Morier-Genoud. Iar după aceea Franck Taponard, Sylvie Lebrat și Philippe Morier-Genoud vor interpreta fragmente din operele de neuitat ale lui Panaït Istrati.
Colocviul este organizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Lyon, Universitatea Jean Moulin Lyon III și Asociația Prietenilor lui Panaït Istrati.