Site icon TIMP ROMÂNESC

Colonelul Alin Mastan, noul șef al Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română are un nou șef: colonelul Alin Mastan, care a condus instituția timp de 10 luni prin împuternicire.

Mastan a obținut cea mai mare notă, conform G4Media.ro, în timp ce colonelul Bogdan Enescu (fost comandant al instituției), care se înscrisese la concurs, nu s-a prezentat.

Alin Mastan a fost la conducerea Jandarmeriei din București inclusiv în timpul protestului din 10 august 2018, dar nu a coordonat operativ intervenția, pentru că a fost în concediu. De altfel, el a fost audiat ca martor în dosar de procurorii DIICOT.

Colonelul Alin Mastan a fost până în februarie 2017 şef al Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, când a fost detaşat la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Exit mobile version