Alecsandra Raluca Drăgoi, o româncă de 21 de ani care trăieşte în Londra, a câştigat primul loc la categoria „People” a concursului organizat de National Geographic Traveller. Alecsandra Raluca Drăgoi a fost desemnată câştigătoare a primului loc la categoria „People” a concursului organizat de National Geographic Traveller. Fotografia cu care tânăra româncă, în vârstă de 21 de ani, a câştigat competiţia cu o poză care fost realizată la Comăneşti, în judeţul Bacău, în timpul unui festival de iarnă, anunţă gandul.info
„Concursul National Geographic Traveller m-a luat prin surprindere cu vestea bună pe care mi-au dat-o la începutul acestui an. Fusesem nominalizată în luna decembrie 2014 şi de atunci am tot aşteptat răspunsul final. Astfel, am avut bucuria să primesc email în care am fost desemnată câştigătoare la categoria “People”, în total fiind 6 categorii„, a declarat Alecsandra Drăgoi.
„Am fost incredibil de impresionaţi de răspunsurile primite la competiţia noastră anuală de fotografie, cu un standard fenomenal de ridicat de creativitate şi calitate fotografică”, a declarat Pat Riddell, editor la National Geographic Traveller.