Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană: 65 de milioane EUR pentru ca statele membre să poată sprijini persoanele care fug din calea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a decis să pună la dispoziția Bulgariei, a Cehiei, a Poloniei și a României peste 65 de milioane EUR din Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI), pentru a le sprijini să găzduiască persoanele care fug din calea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Această decizie vine în urma unei cereri specifice de finanțare a proiectelor menite să reducă presiunea asupra capacității de primire a acestor state membre și să le ajute să asigure faptul că beneficiarii protecției temporare primesc sprijinul, serviciile și asistența necesare.

În prezent, Uniunea Europeană găzduiește peste 4,1 milioane de persoane care beneficiază de protecție temporară. Această protecție temporară a fost declanșată pentru prima dată la scurt timp după invadarea Ucrainei de către Rusia, iar în luna septembrie a acestui an a fost prelungită până în martie 2025. Comisia continuă să ia măsuri pentru a sprijini persoanele care fug din Ucraina, precum și statele membre care le găzduiesc.

Bulgaria, Cehia, Polonia și România pot utiliza acum această finanțare suplimentară de la bugetul UE pentru a ajuta beneficiarii protecției temporare să treacă de la cazarea colectivă la locuințe private, oferindu-le sprijin financiar în perioada de tranziție, cu formare lingvistică și profesională, precum și cu acces la serviciile sociale și de sănătate. Agențiile statelor membre, organizațiile societății civile și organizațiile internaționale pot demara deja implementarea proiectelor lor, începând de astăzi. Finanțarea va face obiectul sistemelor respective de monitorizare și de control ale cadrului financiar al UE.

Exit mobile version