Comisia Europeană a propus scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) a bunurilor și serviciilor care, în perioadele de criză, sunt puse la dispoziția statelor membre și a cetățenilor de către Comisia Europeană, organismele și agențiile UE. Propunerea a fost făcută pe baza experienței dobândite în timpul pandemiei de COVID-19. Printre altele, aceasta a arătat că TVA-ul perceput pentru anumite tranzacții ajunge să fie, în operațiunile de achiziții publice, un factor de cost care pune presiune pe bugetele limitate. Prin urmare, inițiativa de astăzi va eficientiza la maximum fondurile UE utilizate în interes public pentru a răspunde la situațiile de criză, cum ar fi dezastrele naturale și urgențele de sănătate publică. Ea va consolida totodată organismele de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de criză la nivelul UE, cum ar fi cele care intră sub incidența uniunii europene a sănătății și a mecanismului de protecție civilă al UE.
Odată puse în aplicare, noile măsuri vor permite Comisiei și altor agenții și organisme ale UE să importe și să achiziționeze bunuri și servicii scutite de TVA atunci când achizițiile respective urmează să fie distribuite în cadrul unei intervenții de urgență în UE. Destinatarii ar putea fi statele membre sau părți terțe, cum ar fi autoritățile sau instituțiile naționale (de exemplu, un spital, o autoritate națională de sănătate sau de intervenție în caz de dezastre). Bunurile și serviciile acoperite de scutirea propusă includ, de exemplu:
testele de diagnosticare și materialele de testare, precum și echipamentele de laborator;
echipamentele personale de protecție (EIP), precum mănușile, aparatele pentru respirație artificială, măștile, halatele, produsele dezinfectante și echipamentele de dezinfectare;
corturile, paturile de campanie, îmbrăcămintea și alimentele;
echipamentele de căutare și salvare, sacii de nisip, vestele de salvare și bărcile gonflabile;
antimicrobienii și antibioticele, antidoturile care asigură protecția în caz de amenințare cu arme chimice, tratamentele pentru leziuni cauzate de radiații, antitoxinele, comprimatele de iod;
produsele derivate din sânge sau anticorpii;
dispozitivele de măsurare a radiațiilor;
dezvoltarea, producția și achiziționarea produselor necesare, activitățile de cercetare și inovare, constituirea de stocuri strategice de produse; licențele farmaceutice, unitățile de carantină, studiile clinice, dezinfectarea sediilor etc.
Comisarul pentru Economie, Paolo Gentiloni: ”Pandemia de COVID-19 ne-a învățat că aceste tipuri de crize sunt multidimensionale și că au un impact major asupra societăților noastre. Este extrem de important ca răspunsul dat să fie rapid și eficient, iar noi trebuie să oferim cel mai bun răspuns în prezent pentru a ne pregăti pentru viitor. Propunerea de astăzi vine în sprijinul obiectivului Uniunii Europene de a reacționa la situațiile de criză și de urgență care apar în UE. Ea va asigura totodată că eforturile de ajutorare la nivelul UE menite să combată pandemia și să sprijine redresarea vor avea cel mai mare impact financiar posibil”.
Propunerea legislativă, care va modifica Directiva TVA, va fi transmisă Parlamentului European spre avizare și Consiliului spre adoptare.
Statele membre vor trebui să adopte și să publice, până la 30 aprilie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive. Statele membre trebuie să aplice dispozițiile respective de la 1 ianuarie 2021.